`a crapuzza pippinedda

Radici & Civiltà

TODARO GIOACCHINO TODARO GIOACCHINO Pubblicato il 04/06/2018
`a crapuzza pippinedda
L’eventuale pubblicazione di parziali brani musicali allegati a testi scritti è fatta a titolo di Demo, essendo essa finalizzata a documentare la relativa ricerca della rubrica “Radici & civiltà” non avente scopo di lucro, ma, piuttosto, finalità di libera divulgazione culturale.

`a crapuzza pippinedda

All’ebbica  di la secunna guerra,
eravamu tutti  ‘nta li ristrittizzi,
era riccu, ‘nta  la nostra terra,
cu  avia d’intra  ‘na  crapuzza.

‘U  latti a li  viecchi e  li  carusi,
macari  si d’iddu  c’era sulu lu culuri,
denti picca… e tantu  pani duru,
di ‘na simana,  fattu ‘n casa,

Eru carusu, povir’ armuzza…,
vidia spuntari  du’ ciaraveddi:
‘u spassu di granni e picciriddi
pì  comu trippavanu, doppu  sazi.

Dopu misi, però,  n’avia  pena
di nu’ vidili  cchiù   cumpariri
e  nuddu,  di  li granni, avia  lena
di dirimi  cosi… ca nu’ putia capiri !

‘U  latti  di la sira “ s’ammiscava”
cu chiddu d’atri crapi di vicini
ed era  accussì ca si quagghiava
pì lu  tumazzu, sulu di caprini.   

Era fattu  ‘nt’ una  fascidduzza
e, appena duru ,  paria   quacinazzu;
nu’ c’era  d’atru di s’ammintari
p’accumpagnari   pani o pì saliari.

‘A  me’  famigghia era  furtunata
p’avirni  una,  ed era sistimata
cu’  tantu di  mangiaturedda;
‘u so’ nomi,  pì tutti , era   Pippinedda.

Parìa   di  circu,  tant’era ammaistrata,
da  fari  li so’ bisogni   ‘nta la strata;
tantu, si pinsava …, chi mali c’era
si s’ammiscavanu  a  li muli  passiggieri?   

Dopu, paletta e scupa tradintedda,
 si puliziava  la  strata tra vicini
 e, cu’ la cartidduzza,  supra di la spadda ,
si java  a jittari a li  “cumuna”.
                                                                
‘Na vota, ca di giugnu era lu misi,
 me’ pa’ mi detti Pippinedda :
“ Portala -mi dissi-   fora lu paisi
 e falla sazìari bedda bedda”.

 Macari,  si fattu  cu’ tantu malu pigghiu,
  mittennula vicinu a’ lu me’latu,
 fici, subitu, lu duviri di figghiu,
purtannula   ntà lu vicinu pratu.

Speravu  tantu ntà lu cori,
avennu lassatu ‘ntridici l’amicu,
c’avissi tanta fami di mangiari
pi riturnari subitu a’ lu jocu.

Chidda,  pì  farimi dispettu,
nu’ facia atru c’abbilari,
facennu  n’accordu  di duettu
cu’  ‘n’atra  ca stava  puru a pasculari.

‘U  tiempu passa, ‘u  suli cala…
e nu’ pozzu tèniri cchiù  la cannila;
nu’ c’era ancora modu,  mmalidizioni…,
di vidiri li so’ scianchi chini chini. !

Chiù voti pruvai, cu’ li boni maneri,
a calarici la testa supra di la sudda,
ma nu’ c’era versu di  vulirlu capiri…
e, turnava a chiamari la ciaravedda .

Chidda… nun  è ca si zittìa  anticchia,
macari p’abbintarisi  la vucca ,
turnava, cchiù forti, ad abbilari
macari cu’ la vuci a trimuliari !

Eru, ormai,  stancu e dispratu,
sulu  e quasi sira ‘nta lu pratu,
mentri l’amici mia tutti a jucari
ed,  iu, ancora cca,…a pasculari !

Allura…,cu’ li nervi a pezzi:
“ Statti muta,  pi’ favuri,  anticchia !
Nun pozzu rientrari… si nu’  ti sazi…! “
E, pi’ la rabbia,.. ci muzzicai  ‘n’ oricchia!

‘I  me’  figghi, vinuti a sapiri  l’accadutu,
mi sfuttinu cu’ fari cumpiaciutu.
Sintiennu  ‘sta cosa  ca fici …tannu,
ci pari  ca fussi fora di lu munnu !

Ia dicu  a vui, amici tutti cari:
nu’  v’ha capitatu mai di muzzicari?
Nu’ vi rammintati, ‘nt’ ‘u  Tiatru, pì casu,
ca Turiddu, ad Arfiu,  fici la stissa cosa?

Gioacchino Todaro


Viste 8497 - Commenti 0
Iscriviti
ed inizia a pubblicare i tuoi contributi culturali